Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 8 august 2012

Ventriloc...incercare

 
          În acest filmuleț am încercat sa fiu ventriloc, folosind elemente din metoda prologop: CONȘTIENTIZAREA poziției corecte a limbii pentru emiterea unui sunet. Astfel putem folosi sunetele ”substitut” pentru bilabiale (p, b, m) și labiodentale (f și v).  
”Secretele” ventrilocului sunt:    -  cunoașterea poziției corecte a limbii pentru a putea folosi sunete ”substitut” pentru sunetele care implică mișcările buzelor; 
                                              - bună coordonare pentru ca păpușa să fie ”vie”, expresivă;
                                              - o poveste interactivă care să-i determine pe copii să participe cu placere la activitatea propusă.                - o ”paletă” largă de...voci, astfel păpușa primește...trăsături de personalitat. Ea are o poveste, pe baza cărea se construiește o situație în care este implicat auditoriul.
    

luni, 6 august 2012

păpuși noi

  Acestea sunt păpuși noi pe care le-am confecționat la solicitarea unor copii care vor sa se amuze cu ceva nou. Pentru această păpușă, m-am gandit la un joc de coordonare și atenție. Asta inseamna ca o persoană mânuiește păpușa pe un fond muzical. Adică păușa ”cântă” ca un profesionist. Voi mai posta filmulețe cu acestea. Pe youtube am postat 2 filmulete : handmade singing puppets
Acest gen de păpuși le voi folosi, mai ales în încercările mele de a fi ventriloc folosind  principiul metodei ”prologop”: CONȘTIENTIZAREA poziției limbii pentru emiterea corectă a sunetelor sau a sunetelor ”înlocuitoare”. Acestea din urmă, sunt folosite pentru inlocuirea sunetelor bilabiale și labiodentale. Am descoperit ca aceasta se aplică și pentru limbile straine. Secretul constă în cunoașterea specificului pronunției sunetelor pt. limba respectivă.
   Voi posta o încercare de ventriloc...

marți, 17 iulie 2012

metoda Prologop


 Metoda Prologop (pronunție cu păpuși logopedice) se desfășoară în trei etape:
1. Introducerea copilului în terapie, folosind o păpușă. De multe ori copiii mă întreabă ”pe cine am adus”, adică ce păpuși am adus ca să lucrăm cu ele. Comunicând cu păpușa pot să fac evaluarea inițială. Copilul nu se mai percepe ca ”examinat” ci ca un interlocutor. Ei mă acceptă mai ușor...cu păpușa, comunicarea se desfășoară în trei. Păpușa ma prezintă și copilul mă acceptă mai ușor în lumea lui. Păpușa poate să-l corecteze atunci când încalcă reguli comportamentale pentru că o percepe ca un egal. Introducerea se poate realiza: păpușă - logoped sau invers accentuând faptul că suntem ”prieteni”.

 2. Etapa tehnică. Se trece la lecția de corectare a vorbirii sau de consolidare. Cu ajutorul păpușii logopedice, impostarea se realizează foarte repede întrucât copilul vizualizează poziția limbii și, prin imitație poziționează limba păpușii și a sa, în fața oglinzii.
3. Jocul recompensă. De fapt această etapă este percepută de copil ca fiind joc, însă, este etapa de consolidare. Prin discuții cu păpușa sau jocuri cu aceasta, copilul își consolidează pronunția corectă a sunetului afectat. Indiferent de jocuri, partenerul copilului este o păpușă (logopedică sau nu). Ea poate să câștige o rundă a jocului. Jocul cu păpușa este adaptată la temperamentul copilului.




sâmbătă, 14 iulie 2012

handmade singing puppets


     Mi-as dori sa realizez un "Sesame Street" românesc prin care să pot valorifica păpușile logopedice sau broscuțele fabricate de mine. Acesta este primul filmuleț pe care l-am pus si pe youtube. În acest filmuleț sunt mai multe păpuși noi care sunt și de vânzare. Păpușa mare se numește Max și este una din păpușile logopedice. Am folosit-o deseori în corectarea tulburărilor de pronunție, atât ca divertisment (păpușa), cât și ca tehnică, în corectarea pronunției. 
   

miercuri, 4 iulie 2012

Geta

   Această păpușă logopedică se numește Geta. Este o jucărie din pluș "recondiíonată", adică i-am confecționat o gură logopedică devenind, astfel o LOGO-PUPPET. În logopedie o folosesc, mai ales, în impostarea sunetelor deficitare pentru că toate elementele păpușii logopedice sunt bine evidențiate.
   O folosesc și pentru mici spectacole spontane. Cu această păpușă exersez recentele descoperiri intr-ale ventrilocului. Am reușit să o folosesc la spectacolul "În Prag de Sărbătoare", organizat de școala specială nr. 6, cu ocazia Crăciunului. Pentru acest spectacol am fost ventriloc...cu Geta. Copiii au fost "evaluatorii", ei sunt foarte severi...ei sunt sinceri. Așadar, Geta este o maimuță venită din Africa și e foarte curioasă, vrea să cunoască mai mult despre celelalte țări, culturi, etc. De Crăciun a venit în România...cu o liană, pe această scena ca să afle mai mult despre cum sărbătorim noi Crăciunul.

vineri, 22 iunie 2012

Care sunt elementele unei păpuși logopedice?

Acestea sunt păpușile logopedice. Ele se pot folosi atât în exerciții, cât și în terapia logopedică prin metoda Prologop. Orice păpușă, fie șosetă, căciulă, etc, devine păpușă logopedică atunci când este dotată elemente specifice terapiei logopedice (chiar dacă are doar limba cusută la capăt). Acestea se pot folosi pentru exerciții și în terapia bâlbâielii sau întârziere în dezvoltarea limbajului.