Totalul afișărilor de pagină

duminică, 10 iunie 2012

Beti

   Această păpușă se numește Beti și a fost confecționată anul trecut. Beti este preferata fetițelor. Ea este foarte curioasă...amuzant de curioasă. Aceasta îmi permite să introduc multe întrebări sau răspunsuri amuzante. Ex: "Unde stau găndurile?"sau "Avem două mâini pentru că ne-am fi încurcat cu trei".
  Această păpușă, ca și celelalte, este foarte eficientă în terapia copiilor timizi pentru că păpușa intermediază relația cu orice copil. Unii copii au probleme în acceptarea unui adult străin, indiferent de spațiul unde are loc terapia, mai ales când aceasta se desfășoară la domiciliul copilului. Dibăcia logopedului sau a oricărui terapeut, în mânuirea păpușii (oricare ar fi ea) este esențială pentru eficiența terapiei.

marți, 5 iunie 2012



   M-am tot gândit ce nume să-i dau acestei păpuși logopedice. Aștept sugestii...
Aceasta este o jucărie "recondiționată", adică i-am adăugat o gură specific terapiei logopedice. Astfel această jucărie a devenit păpușă logopedică pe care o folosesc (începând de azi) în terapia tulburărilor de pronunție.
  După terapie, păpușile logopedice (folosite în terapia logopedică) devin păpuși pentru divertisment.  Astfel, copiii (logopații cu care lucrez) au găsit o poveste: cu o poțiune magică, broasca devine băiat sau fetiță "pupăcioasă". De aceea sunt în încurcătură cu privire la nume...
 Trebuie să menționez că fiecare păpușă are un nume și o poveste. De multe ori povestea vine odată cu numele. Mai tărziu, voi posta unele fotografii ale unor păpuși logopedice confecționate de mine sau "recondiționate" și poveștile lor. Sper să vă amuzați...

duminică, 3 iunie 2012

    Mulți m-au țntrebat de ce se numesc păpuși logopedice. Ei bine, am răspuns tot cu ajutorul păpușilor și al unei fetițe.
   Le-am numit LOGO-PUPPETS (păpuşi logopedice) pentru că sunt păpuşi adaptate şi folosite în logopedie , în toate etapele de lucru: evaluare şi terapie care pune accent pe pronunţie, articularea sunetelor. Aşadar sunt foarte eficiente în terapia logopedică dar şi în învăţare, metoda folosită fiind cea a jocului. Elementele esentiale ale teatrului de păpuşi in terapia cu copiii sunt magia si jocul. Cu ajutorul păpuşilor logopedice, copilul „intră” în această magie. Prin joc, mai ales cu păpuşa logopedică, copiii devin dornici să înveţe şi participă cu plăcere la terapie şi doresc să facă parte din magia oferită de jocul cu marioneta şi să coopereze cu păpuşa logopedică.

joi, 24 mai 2012

păpușa logopedica

Tocmai am inregistrat păpușa logopedică sau "gura logopedică". 
Logo-puppets sunt păpuşi prevăzute cu gură în care sunt evidenţiate principalele organe necesare articulării sunetelor: dinţii, limbă şi buze pentru ca logopatul (persoana cu tulburări de limbaj) să vizualizeze poziţia limbii faţă de dinţi şi a dinţilor faţă de buze pentru emiterea unui anumit sunet. O altă variantă o reprezintă gurile logopedice care sunt ataşate unor păpuşi numite păpuşi logopedice şi nu sunt folosite ca divertisment sau evaluare ci doar pentru impostarea şi consolidarea sunetului. Pentru copii, aceste guri logopedice sunt ataşate la păpuşi (logo-puppets). Adică gura „are chip” şi expresivitate pentru a le facilita comunicarea. Copiii comunică mai uşor cu o păpuşă decăt cu o gură prevăzută cu buze, limbă şi dinţi. Logo-puppets nu reprezintă o metodă de lucru, ci sunt instrumente folosite fie în activitatea de corectare a tulburărilor de învăţare (cum am arătat mai sus), fie în metoda „Prologop” (Pronunţie cu Logo-puppets).

Păpuşile logopedice sunt folosite mai ales în tulburările de pronunţie (dislalia, rinolalia, dizartria) pentru că ajută copilul sau adultul să conştientizeze poziţia limbii faţă de buze şi dinţi şi a buzelor pentru emiterea corectă a sunetelor. Păpuşile logopedice pot fi folosite şi în tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii care au cauză afectivă sau în tulburări ale limbajului citit-scris (dislexia, disgrafia prin „responsabilizarea” copilului)

sâmbătă, 4 februarie 2012

tehnici

Un DVD educativ realizat de Christian Gabriel. El se intraba daca toti ajung sa vorbeasca "din burta". Cu siguranta ca DA. Nu este nici un dar special ci rodul  exercitiilor, tehnicilor vocale (inca le caut, banuiesc ca le aflu de la cineva care a absolvit Conservatorul) si munca cu papusa. ADICA MUNCA.
Explicatiile sunt in limba franceza.
ne da niste explicatii despre cum sa devenim ventriloc. De fapt sunt niste "smecherii" logopedice.

marți, 10 ianuarie 2012

Imi place cum "vorbeste" maimuta. Ma intreb cum face sa evite sunetele bilabiale: "m", "p" si "b".. Am ales un ventriloc pt. limba engleza si unul pentru limba franceza pentru a vedea cum pronunta sunetele fara a misca din buze. Este foarte interesant.